\uf1ad

Aviz de Confidențialitate a Datelor

(Ultima actualizare: Mai 2018)

OC Oerlikon Corporation AG, Pfäffikon, Elveția și grupul său de societăți („Oerlikon“) se angajează să vă protejeze confidențialitatea. Această Aviz de Confidențialitate a Datelor descrie modul în care Oerlikon procesează datele cu caracter personal pe care le distribuiți atunci când intrați în contact cu noi prin intermediul acestui site sau pe durata relației comerciale cu noi. Acest aviz de confidențialitate nu se aplică în cazul angajaților Oerlikon.

  • Cine este responsabil pentru datele dvs.?
  • Ce tipuri de date cu caracter personal colectăm și în ce mod?
  • De ce colectăm date cu caracter personal?
  • Cu cine partajăm datele dvs. cu caracter personal?
  • Datele dvs. cu caracter personal vor fi transferate în străinătate?
  • Cum vă protejăm datele cu caracter personal?
  • Cât timp păstrăm datele dvs. cu caracter personal?
  • Ce opțiuni de confidențialitate aveți în momentul în care alegeți să navigați pe acest site?
  • Ce drepturi aveți în ceea ce privește datele dvs. cu caracter personal și cum vi le puteți exercita?
  • Modificări ale acestui Aviz de Confidențialitate a Datelor
Cine este responsabil pentru datele dvs.?

Entitatea juridică responsabilă cu datele dvs. (așa-numitul „Operator de date cu caracter personal“) este stabilită în funcție de relația dvs. cu noi. Dacă sunteți un utilizator al site-urilor noastre, operatorul de date cu caracter personal este OC Oerlikon Management AG, Pfäffikon, Churerstrasse 120, 8808 Pfäffikon, Elveția. Dacă aveți o relație comercială cu noi (de exemplu, client actual sau viitor, furnizor, consultant extern etc.), operatorul de date cu caracter personal este entitatea juridică cu care ați semnat contractul.

Ce tipuri de date cu caracter personal colectăm și în ce mod?

Când navigați și utilizați site-ul nostru, puteți să vă partajați datele cu caracter personal cu Oerlikon în următoarele moduri:

  • Date cu caracter personal pe care ni le furnizați: Colectăm date cu caracter personal pe care le puteți introduce în formulare sau câmpuri de date de pe site-ul nostru sau din resursele online. Aceste informații includ date de contact (precum numele dvs. complet, adresa de e-mail, adresa poștală, țara în care lucrați și numărul de telefon), atestările profesionale, informații despre compania pe care o reprezentați, preferințele de comunicare, produsele de interes pentru dvs. și pentru compania dvs., e-mailuri trimise la departamentul de relații cu mass-media și investitorii, formulare pe suport hârtie completate în timpul unor evenimente precum târguri și fotografii cu dvs. când participați la astfel de târguri și evenimente de marketing și orice alte date cu caracter personal pe care ni le furnizați în mod voluntar în textele cu întrebările dvs. din formularele de contact și postările de pe blogul nostru. Unele dintre site-urile noastre permit utilizatorilor să plaseze comenzi: aceste site-uri pot colecta informații despre cardurile de credit pentru a procesa aceste comenzi.
  • Date cu caracter personal din alte surse: Mai mult, atunci când stabiliți o relație comercială cu Oerlikon, noi colectăm informații generale, orice informație relevantă pentru respectarea reglementărilor privind controlul comerțului și controlul exporturilor, sau informații colectate în timpul sau după achiziții sau din registrele publice, ca de exemplu Registrul Comerțului.
  • Informații colectate de pe computerul dvs. sau de pe un dispozitiv electronic: Colectăm date despre computerul sau dispozitivul dvs. electronic atunci când navigați pe site-ul nostru și resursele online, utilizați rețelele noastre, vă abonați la fluxurile de pe rețelele sociale. De asemenea, folosim module cookie pe site. Veți găsi informații suplimentare despre acest subiect și despre modul de blocare a modulelor cookie în Politica noastră de utilizare a cookie-urilor
De ce colectăm date cu caracter personal?

Când ne contactați, când încheiați o relație comercială cu noi sau când aplicați pentru un loc de muncă în cadrul Oerlikon sau când navigați pe site-ul nostru, colectăm, folosim și prelucrăm datele dvs. cu caracter personal. Procedura de colectare, utilizare și prelucrare a datelor dvs. cu caracter personal este realizată în următoarele scopuri:

  • Pentru a menține relația comercială cu dvs., creând un cont în sistemul CRM;
  • Pentru a procesa comenzile și pentru a oferi asistență pentru clienți companiei dvs.;
  • Pentru a vă răspunde la întrebări, solicitări, reclamații și atunci când intrați în contact cu departamentul nostru de relații cu mass-media sau investitorii;
  • Pentru a îmbunătăți serviciile noastre;
  • Pentru a administra, opera și actualiza site-ul;
  • Pentru a vă permite să utilizați resursele noastre de social media (rețele sociale). Resursele de social media disponibile în prezent pe site-ul nostru constau într-un blog și funcțiile de trimitere pentru a distribui conținutul site-ului către un prieten sau coleg pe e-mail sau pe platforme de rețele sociale. Vă rugăm să rețineți faptul că ar trebui să luați în considerare cu atenție ce informații despre dvs. alegeți să distribuiți cu ceilalți atunci când utilizați resursele de social media;
  • Pentru a vă trimite informații publicitare sau newsletter-ul nostru, în cazul în care ați solicitat acest lucru sau pe parcursul relației noastre comerciale;
  • Asigurați accesul pentru anumite informații sau oferte;
  • Pentru a comunica cu dvs. despre alte aspecte (pentru a vă trimite actualizări și alerte de securitate);
  • În scopurile pentru care v-ați dat acordul în mod special;
  • Pentru a vă asigura că toate datele sunt protejate din punct de vedere al securității informațiilor.

Vom solicita consimțământul dvs. înainte de a vă colecta, prelucra și utiliza datele dvs. cu caracter personal acolo unde se impune prin lege. Dacă dorim să folosim datele dvs. cu caracter personal pentru alte scopuri decât cele menționate mai sus, vom face acest lucru doar dacă este permis de legile aplicabile sau dacă v-ați dat consimțământul.

Cu cine partajăm datele dvs. cu caracter personal?

Pentru scopurile menționate în acest Aviz privind Confidențialitatea Datelor, datele dvs. cu caracter personal sunt distribuite către următoarele categorii de beneficiari:

  • Companiile din grupul Oerlikon: Oerlikon este o organizație globală, iar datele dvs. cu caracter personal vor fi accesate de angajații Oerlikon prin intermediul diverselor site-uri pentru a vă oferi servicii mai bune într-un mod eficient;
  • Furnizori de servicii terță parte: Apelăm la furnizori de servicii terță parte angajați de noi pentru a îndeplini anumite sarcini și servicii în numele nostru și conform instrucțiunilor noastre. Folosim furnizori externi de servicii pentru a ne ajuta cu soluțiile noastre informatice, pentru a ne găzdui centrele noastre de date, pentru a oferi asistență pentru clienți sau servicii de plată, pentru a furniza comunicații electronice, pentru a ne ajuta în prevenirea fraudei și pentru a efectua evaluarea riscurilor și pentru a asigura respectarea controlului exporturilor, a ITAR-ului și a legilor și reglementărilor privind controlul comerțului. Orice furnizor terță parte are acces doar la datele cu caracter personal necesare pentru a-și îndeplini serviciile specifice. Aceste terțe părți au încheiat acorduri de prelucrare a datelor cu noi pentru a utiliza datele cu caracter personal doar în scopul externalizării convenite, pentru a vă proteja datele și pentru a nu le vinde altor terțe părți.
  • Platforme și instrumente pentru rețele sociale: Dacă distribuiți conținutul acestui site pe rețelele sociale și dacă vă faceți cunoscute părerile pe blogul nostru, datele dvs. cu caracter personal pot fi văzute sau partajate de alți utilizatori ai site-ului, dar numai în măsura în care este necesar în legătură cu astfel de funcții.
  • În timpul operațiunilor de fuziune și achiziționare: În timpul reorganizărilor comerciale sau al cesionării afacerii noastre prin vânzări, fuziuni sau achiziții, datele cu caracter personal ale clienților și furnizorilor sunt distribuite cu cumpărători actuali sau viitori.
  • Instituții responsabile cu aplicarea legii și instanțe: Datele dvs. cu caracter personal sunt distribuite în cazul în care suntem obligați din punct de vedere legal să facem acest lucru. Acest aspect include cazurile în care suntem obligați să răspundem solicitărilor corespunzătoare ale agențiilor guvernamentale legitime sau la solicitarea legiuitorilor, organelor de drept, autorităților și autorităților de reglementare.
    Nu vom vinde, partaja sau distribui datele dvs. cu caracter personal către terțe părți, cu excepția celor indicate mai sus.
Datele dvs. cu caracter personal vor fi transferate în străinătate?

În scopurile menționate în acest Aviz de Confidențialitate a Datelor și ținând cont că Grupul Oerlikon are o răspândire globală, datele dvs. cu caracter personal pot fi transferate în alte țări (de exemplu, ne bazăm pe furnizorii de servicii pentru a sprijini operațiunile globale și când solicitați informații despre produsele oferite de una dintre filialele noastre aflate într-o țară străină, datele dvs. cu caracter personal pot fi distribuite unor astfel de filiale pentru a răspunde în mod corespunzător solicitării dvs.), inclusiv în țările în care legile privind protecția datelor nu asigură un nivel corespunzător de protecție a datelor. O listă a țărilor în care se găsesc sedii ale Oerlikon este disponibilă accesând www.oerlikon.com. Atunci când datele dvs. cu caracter personal sunt transferate, vă asigurăm că transferul internațional se face în conformitate cu legislația aplicabilă privind protecția datelor.

Cum vă protejăm datele cu caracter personal?

Oerlikon dispune de măsuri tehnice și organizatorice pentru a vă proteja datele și apelează la măsuri de precauție tehnologice, fizice și de securitate a informațiilor, reguli și alte proceduri pentru protejarea datelor dvs. cu caracter personal împotriva accesului, modificării, pierderii, distribuiri și distrugerii neautorizate.

Cât timp păstrăm datele dvs. cu caracter personal?

Vom păstra datele cu caracter personal pentru o perioadă necesară în vederea îndeplinirii scopurilor prezentate în acest Aviz de Confidențialitate. De asemenea, păstrăm anumite date cu caracter personal pentru a respecta legile și reglementările aplicabile și în conformitate cu regulile noastre de păstrare a datelor. În cazul în care nu mai este necesar să păstrăm datele cu caracter personal pentru a vă identifica, vom șterge, anonimiza sau agrega informațiile dumneavoastră.

Ce opțiuni de confidențialitate aveți în momentul în care alegeți să navigați pe acest site?
  • Nicio colectare de date cu caracter personal: puteți alege să nu ne furnizați informații personale necompletând nici un câmp de date, cu excepția cazului în care identificarea dvs. este absolut necesară. Rețineți că, dacă decideți să nu ne furnizați anumite informații necesare, este posibil să nu vă putem oferi serviciile sau funcțiile solicitate sau să nu răspundem la solicitarea dumneavoastră.
  • Limitări și opțiuni privind utilizarea datelor dvs. cu caracter personal: unele dintre resursele online ale site-ului nostru pot solicita permisiunea dvs. de a utiliza și dezvălui datele dvs. cu caracter personal pentru a vă adăuga în lista noastră de contacte sau pentru a permite să primiți newsletter-ul nostru sau pentru a primi actualizări despre un anumit subiect. Puteți alege să dezactivați aceste funcții suplimentare. În plus, puteți să schimbați sau să retrageți orice consimțământ pe care l-ați dat cu efecte viitoare sau să utilizați opțiunile de dezactivare furnizate în newsletter-ul nostru.
Ce drepturi aveți în ceea ce privește datele dvs. cu caracter personal și cum vi le puteți exercita?
  • De a solicita informații despre datele colectate despre dvs. și despre modul în care acestea sunt utilizate; puteți să ne contactați oricând la adresa privacy.corporate(at)oerlikon.com indicând solicitarea dvs.
  • De a solicita corectarea sau ștergerea datelor dvs. cu caracter personal, dacă acestea sunt incomplete sau incorecte. Dacă doriți să faceți o astfel de solicitare sau dacă aveți orice întrebare sau nelămurire cu privire la acest Aviz de Confidențialitate a Datelor, vă rugăm să ne contactați la adresa privacy.corporate(at)oerlikon.com, adresându-ne întrebările și sugestiile dumneavoastră.
  • De a solicita restricționarea sau de a vă opune față de prelucrarea datelor dvs. cu caracter personal și de a solicita companiei Oerlikon să nu vă prelucreze în continuare datele cu caracter personal, iar în cazul în care aveți un motiv legitim de a face acest lucru, vă rugăm să ne contactați la adresa privacy.corporate(at)oerlikon.com, indicându-ne întrebările și sugestiile dumneavoastră.
  • De a depune o plângere la autoritatea de supraveghere în materie de protecție a datelor în țara în care vă aflați sau acolo unde se află operatorul de date cu caracter personal.
Modificări ale acestui aviz de confidențialitate a datelor

În cazul în care Avizul nostru de confidențialitate a datelor se modifică în vreun fel, Oerlikon va furniza o versiune actualizată a avizului pe această pagină astfel încât să fiți pe deplin informați cu privire la tipurile de informații pe care le colectăm, modul în care le folosim și circumstanțele în care acestea pot fi dezvăluite.


Politica de utilizare a cookie-urilor

(Ultima actualizare: 17 Decembrie 2015)

1.Generalități

Când vizitați site-urile Oerlikon, informațiile sunt stocate pe dispozitivul dvs. terminal sub forma unui „cookie“. Cookie-urile sunt fișiere text care conțin cantități mici de informații stocate pe dispozitivul dvs. terminal atunci când vizitați un site. Apoi, cookie-urile sunt trimise înapoi la site atunci când vă întoarceți la acesta: astfel, site-ul recunoaște dispozitivul dvs. și își amintește setările dvs. Pentru a afla mai multe despre cookie-uri, vă rugăm să accesați www.allaboutcookies.org sau www.aboutcookies.org.

De exemplu, cookie-urile permit companiei Oerlikon să adapteze un site pentru a se potrivi mai bine cu interesele dvs. sau pentru a vă păstra parola astfel încât să nu fie nevoie să o introduceți de fiecare dată. Ca regulă generală, site-urile Oerlikon folosesc cookie-uri esențiale pentru funcționarea acestui site. Oerlikon nu colectează niciodată date cu caracter personal prin intermediul cookie-urilor, cu excepția cazului în care v-ați dat acordul expres companiei de a face acest lucru.

Dacă nu doriți ca Oerlikon să vă recunoască dispozitivul terminal, vă rugăm să vă configurați browser-ul de Internet pentru a șterge toate modulele cookie de pe dispozitiv, pentru a le bloca sau pentru a primi un avertisment înainte ca un modul cookie să fie stocat. Mai jos, veți găsi instrucțiuni succinte despre cum puteți proceda în acest fel.

Vă rugăm să rețineți că anumite funcții ale site-urilor Oerlikon nu vor funcționa deloc sau nu vor funcționa într-un mod corespunzător fără cookie-uri.

2. Tipurile de cookie-uri pe care le folosim

Cookie-urile pot fi clasificate în patru categorii, conform funcției și scopului lor vizat: cookie-urile absolut necesare, cookie-urile de performanță, cookie-urile funcționale și cookie-urile folosite în scopuri de marketing.

a. Cookie-urile absolut necesare
Aceste cookie-uri sunt necesare pentru navigarea pe site-urile Oerlikon și pentru accesarea funcțiilor de bază ale site-ului precum emiterea ID-urilor de sesiune anonime pentru gruparea mai multor interogări aferente la un server.

b. Cookie-uri de performanță
Aceste cookie-uri colectează informații privind utilizarea site-urilor Oerlikon, inclusiv cele referitoare la browser-ele de Internet și sistemele de operare utilizate, numele de domeniu al site-ului pe care l-ați vizitat anterior, numărul de vizite, durata medie a vizitei și paginile accesate.
Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație care să permită identificarea personală a utilizatorului. Informațiile colectate cu ajutorul acestor cookie-uri sunt agregate și, prin urmare, anonime. Cookie-urile de performanță vizează îmbunătățirea facilității de utilizare a unui site și, prin urmare, îmbunătățirea experienței utilizatorului. Puteți bloca utilizarea acestor module cookie prin crearea unui cookie de excludere.

c. Cookie-uri funcționale
Aceste cookie-uri permit unui site să stocheze informațiile pe care le-a introdus deja (ca de exemplu, ID-ul utilizatorului, selectarea limbii sau locația utilizatorului), pentru a oferi utilizatorilor funcții personalizate îmbunătățite. Cookie-urile funcționale sunt, de asemenea, utilizate pentru a reda funcțiile solicitate, cum ar fi redarea clipurilor video.

3. Google Analytics

Acest site utilizează Google Analytics, un serviciu de analiză web furnizat de Google, Inc. (“Google”).
Google Analytics utilizează cookie-uri. În cazul activării anonimizării IP, Google va trunchia/face anonim ultimul octet al adresei IP pentru statele membre ale Uniunii Europene, precum și pentru celelalte state care fac parte din Acordul privind Spațiul Economic European. Doar în cazuri excepționale, adresa IP completă este trimisă și trunchiată de serverele Google din SUA. În numele furnizorului de site-uri, Google va utiliza aceste informații în scopul evaluării utilizării site-ului de către dvs., al realizării de rapoarte privind activitatea pe site pentru operatorii site-urilor și al furnizării altor servicii legate de activitatea site-ului și de utilizarea internetului de către furnizorul de site-uri. Google nu va asocia adresa dvs. IP cu alte date deținute de Google. Puteți refuza utilizarea cookie-urilor prin selectarea setărilor corespunzătoare din browser-ul dvs. Cu toate acestea, vă rugăm să rețineți faptul că, dacă faceți acest lucru, este posibil să nu vă puteți bucura de întreaga funcționalitate a acestui site. În plus, puteți preveni colectarea și utilizarea de către Google a datelor (cookie-uri și adresa IP) prin descărcarea și instalarea plugin-ului pentru browser disponibil accesând:

https://tools.google.com/dlpage/gaoptout

4. Dezactivarea cookie-urilor

Dacă doriți să restricționați sau să blocați cookie-urile pentru browser-ul web setat pe dispozitivul dvs., puteți face acest lucru recurgând la setările browser-ului dvs. Puteți accesa paginile www.aboutcookies.org sau www.allaboutcookies.org unde veți găsi instrucțiuni complete cu scopul de a proceda astfel pentru mai multe tipuri de browsere.

Dacă aveți întrebări suplimentare despre Politica de cookie a Oerlikon, vă rugăm să ne contactați la adresa info@oerlikon.com indicându-ne întrebările și sugestiile dvs.

În cazul în care Politica noastră de cookie se va modifica în vreun fel, Oerlikon va furniza o versiune actualizată a acestei politici pe această pagină. Veți găsi data ultimei actualizări în partea de sus a acestei pagini.

Contactați-ne